Psiholog și medic în aceeași echipă: Ce ratezi dacă te uiți doar la minte sau doar la corp

Sunt oameni care fac luni întregi de terapie pentru o stare care se vede, de fapt, într-o analiză simplă de sânge. De la ideea asta incomodă pornește episodul de față al podcastului WiseTeach, unde Claudiu Roman, fondatorul platformei, are alături două specialiste care lucrează efectiv împreună pe aceiași pacienți: Ștefana Orban, psihoterapeut specializat în DBT și CFT, coordonatoarea echipei MentalMed din Cluj-Napoca, și Alexandra Cazan, medic endocrinolog.

Discuția merge exact în locurile în care granița dintre „e de la cap" și „e de la corp" se șterge: ce se vede în analizele unui om care muncește 12 ore pe zi, de ce schimbările bruște de stil de viață se termină la fel de repede cum încep, cum arată frica de doctor din interiorul cabinetului și cum deosebești o anxietate pur emoțională de una întreținută de un dezechilibru hormonal.

Când mergi la psiholog, când mergi la medic și de ce răspunsul nu e curat

Întrebarea de deschidere a fost cea mai simplă cu putință: când ar trebui să vină cineva la voi? Pentru Ștefana, răspunsul e larg și foarte concret în același timp. Oricine întâmpină dificultăți în contextele vieții de zi cu zi, la muncă, în familie, în cuplu, între prieteni. Semnalul e senzația că ceva nu se potrivește, că parcă ești diferit și că ție îți e mai greu decât pare să le fie celorlalți.

Alexandra recunoaște că la ea lista e mult mai greu de tras, pentru că hormonii produc simptome care seamănă cu aproape orice altceva. Oamenii ajung la ea când bănuiesc o problemă de tiroidă, când au luat în greutate fără explicație, dar și cu probleme de tensiune, de fertilitate sau cu deficit de vitamina D. Nu există un „vino la mine doar dacă" clar.

De aici pornește colaborarea lor: fiecare vede o bucată din același om, iar restul îl trimite colegei.

Cazul care arată cel mai bine de ce contează analizele

Întrebată dacă a avut vreodată un pacient la care simptomele arătau psihologic, dar cauza era în analize, Ștefana spune că n-a avut una singură. Unul însă a surprins-o cu adevărat, pentru că a venit direct din spital, de la psihiatrie.

Era un bărbat tânăr cu simptome psihotice. Halucina, auzea voci care nu existau și avea un comportament haotic. Partenera lui sunase la 112, echipajul a crezut că e drogat, deși omul nu consuma nimic, iar regula i-a trimis la psihiatrie. A primit antipsihotice și o baterie standard de analize, în care nu era vitamina B12.

Ștefana a văzut lipsa tocmai pentru că lucrează cu Alexandra și știa cât contează B12 și vitamina D pentru sănătatea mintală. Discutând cu pacientul, a aflat că omul hotărâse brusc să devină vegan, fără pregătire și fără suplimente, de pe o zi pe alta. După vreo șase luni a ajuns la psihiatrie. Valoarea B12 era atât de mică încât explica singură simptomatologia psihotică, iar tratamentul a trebuit început injectabil.

Ștefana atrage atenția că mizele nu se opresc la oboseală. Există, spune ea, cazuri în care oamenii au murit accidental, în urma halucinațiilor produse de o carență severă. Nu e o poveste despre veganism, ci despre ce se întâmplă când o decizie majoră de stil de viață se ia fără informare.

De ce schimbările bruște nu rezistă

De ce ajung oamenii la asemenea viraje peste noapte? Răspunsul Ștefanei e scurt: pentru că vin dintr-un impuls. Impulsul dă multă dopamină pe moment și creează senzația că cea mai mare recompensă din lume urmează să pice din cer. „Orice comportament brusc, impulsiv începe dintr-o dată, dar se încheie la fel de repede."

Cei la care chiar funcționează fac exact opusul. În spatele unei persoane care a devenit vegană și a rămas așa găsești luni de documentare, o reducere treptată a cărnii, apoi scoaterea lactatelor, o etapă de vegetarianism și abia la final trecerea completă. Mulți își fac și analize înainte, ca să știe cu ce se suplimentează. Pot trece patru sau cinci luni între dorință și schimbarea propriu-zisă, iar asta e chiar mecanismul care o face să țină.

Claudiu a recunoscut că a trecut chiar el prin varianta bruscă, cu trezitul la 5 dimineața după o carte motivațională: entuziasm în primele zile, apoi două luni de chin, apoi renunțare. Ștefana a completat cu protocolul ei pentru igiena somnului. Îți alegi o oră țintă, te muți cu maximum 30 de minute și stai minimum trei săptămâni pe același ritm înainte să mai tai ceva.

Ce se vede în analizele unui om care muncește 12 ore pe zi

Alexandra pune problema altfel decât ne-am aștepta. Analizele nu arată cât de obosit ești mental, arată cum îți tratezi corpul zi de zi. Iar un om care stă 12 ore pe scaun, mănâncă pe fugă și nu se mișcă lasă urme vizibile.

Primele lucruri care se modifică sunt analizele uzuale: glicemia, colesterolul, starea ficatului, funcția rinichiului, fierul, acidul folic, vitamina B12. Detaliul important e că nu ajunge să vezi că rezultatul e în intervalul dat de laborator, contează de care limită te apropii. Din experiența ei, majoritatea pacienților cărora le dozează B12 sunt spre limita de jos, acidul folic e la fel de prost la marea majoritate, iar vitamina D nu are de unde să fie bună dacă stai închis între patru pereți.

Vestea bună e că nimic din toate astea nu cere un specialist, o bună parte din analize pot fi date de medicul de familie. Ritmul recomandat de Alexandra e o dată pe an pentru toată lumea, iar dacă ai avut un deficit și ai luat tratament, o verificare la trei luni, nu peste doi ani.

Frica de analize și frica de doctor, văzute din cabinet

Există o categorie întreagă de oameni care preferă să nu știe. Ștefana le explică asta chiar pacienților ei, pentru că vin destui cu aceeași teamă. „Doar pentru că eu nu vreau să văd ceea ce există, nu înseamnă că acel lucru nu există." E o gândire magică, de nivel de copil. Analiza nu creează nimic nou, doar pune o etichetă pe ceva care era deja acolo, iar prevenția înseamnă exact asta: să afli înainte să ajungi în camera de gardă.

Alexandra descrie partea de comunicare. Când vine cineva vizibil speriat, cu nod în gât și palpitații, are două variante. Poate să îi dea lista de analize și să îl trimită acasă, sau poate să îi spună că s-ar putea să fie o lipsă de vitamine, un dezechilibru pe tiroidă sau chiar anxietate, și să întrebe ce s-a întâmplat în viața lui în ultima perioadă. A doua variantă schimbă complet ce urmează.

Frica are și ea explicație. Mulți au amintiri neplăcute din adolescență, iar educație pentru sănătate nu primesc nici acasă, nici la școală. Soluția nu e forțarea, care doar intensifică frica, ci o abordare de tip compasiune: o listă de pași mici, bifați pe rând.

ChatGPT și TikTok, primul consult al multor pacienți

Toată lumea are acces la internet și puțini au răbdare până la programare. Alexandra spune direct că pacienții vin cu simptomele deja căutate și că răspunsurile sunt corecte la nivel general, dar nu se pot aplica individual. Problema apare când primești mai multe diagnostice și nu poți discerne între ele. Palpitațiile neregulate pot însemna hipertiroidism sau fibrilație, două specialități diferite. Un simptom nu e specific unei singure boli, poate să însemne și cafea în plus, și anemie, și tulburare de panică. Cu toate astea, ea preferă ca pacientul să spună ce a citit, ca să afle ce mituri are de demontat.

Ștefana are un răspuns echivalent pentru partea psihologică. Discuția clasică începe cu „sigur am ADHD". Ea scoate DSM-ul, îl arată cât e de gros și explică faptul că jumătate din tulburările de acolo au aceleași simptome. Un diagnostic real vine dintr-o evaluare făcută de un psiholog clinician, iar aceea poate dura între patru și cincisprezece ore. Comparația cu răspunsul obținut într-un singur prompt se face singură.

Nici specialiștii nu sunt imuni. Alexandra povestește cum, citind despre tulburările de personalitate, s-a trezit că se regăsește și a ajuns să o întrebe pe Ștefana dacă nu cumva e narcisistă. Răspunsul a fost că citise o parte din simptome și le uitase pe restul.

Cum deosebești anxietatea psihologică de una hormonală

A fost o întrebare din chat, iar Alexandra a răspuns punând problema invers. Dacă ai anxietate, te duci la psiholog. Dacă după câteva ședințe nu te simți mai bine și nu reușești să implementezi ce înveți acolo, atunci cauți dacă nu cumva e ceva intern care nu te lasă să progresezi. Anxietatea rămâne anxietate, spune ea, indiferent dacă vine strict din emoții sau are și o componentă fizică. Diferența e alta: dacă tratezi hipertiroidismul care îți accentua anxietatea, s-ar putea ca anxietatea doar să se reducă și să rămână acolo, pentru că ține și de personalitate, și de mediu, și de ultimii ani, în care pandemia și criza economică au crescut baseline-ul la nivel de populație.

Ștefana recomandă simetric: orice coleg psiholog ar trebui să îi ceară pacientului analize generice. Exemplul ei e depresia. Protocolul spune că, într-un episod depresiv, te forțezi puțin până ajungi să simți din nou plăcere. Dar dacă omul are și carențe, și anemie, și dezechilibre hormonale, atunci nu îl mai forțezi puțin, îl chinui.

Când Claudiu a formulat concluzia, că mintea și corpul nu sunt entități separate, Alexandra a rezumat-o în trei cuvinte: „Suntem un întreg." Cu o rezervă explicită la așteptări: într-o lună se văd îmbunătățiri reale, dar nu la tulburările de personalitate, la bolile cronice și la cele autoimune.

Insomnia, de la hormoni la scrollul de dinainte de culcare

A doua întrebare din chat a fost despre insomnia cronică. Alexandra a separat-o întâi în două: insomnie de adormire și insomnie de menținere, când adormi dar te trezești și nu mai poți relua somnul. Din ce vede ea, cazurile date de anxietate sunt mult mai numeroase decât cele endocrine, pentru că bolile endocrine sunt zgomotoase, iar până să ajungi să nu mai dormi ai deja o grămadă de alte simptome. Excepția e populația de peste 65 de ani, unde menținerea somnului ține de îmbătrânire.

Ștefana a completat din partea cealaltă. În DSM există un capitol întreg dedicat tulburărilor de somn, iar problemele apar în aproape tot: anxietate, depresie, tulburări de personalitate, burnout cronicizat. Poți să dormi și opt ore și să te trezești obosit, și atunci vorbim de calitate, nu de cantitate. Iar melatonina, spune ea, nu face rău, dar te adoarme fără să te și mențină adormit.

Ce ajută nu e un răspuns popular, pentru că înseamnă să îți echilibrezi întreg stilul de viață: cât de bine mănânci, câte pauze îți iei, cât te miști, plus orele efective de somn, pentru că niciun obicei bun nu compensează patru ore pe noapte. Se implementează câte unul pe rând, iar obișnuința poate dura între trei și șase luni. Ultimul pe listă, dar cel mai comun, e scrollul de dinainte de culcare.

Cum îți alegi specialistul și de ce ai voie să îl schimbi

Din ce observă Ștefana, oamenii nu caută medicul după cât e de colaborativ, nici măcar nu se gândesc că asta ar fi un criteriu. Caută după titulatură academică. Iar medicii cu carieră lungă, formați în alte vremuri, nu au fost educați spre o atitudine colaborativă. Abia generațiile noi vin cu asta, pentru că formarea medicală a început să includă cursuri de psihologie.

Miza nu e teoretică. În episod apare cazul unei paciente cu instabilitate emoțională care a primit, pentru acnee, o doză mare de medicație antiandrogenică. Combinația a dus-o într-o depresie atât de severă încât s-a pus problema internării, deși ea spusese la dermatologie ce tulburare are și ce medicație psihiatrică ia. Exemplul arată de ce contează să ai un medic cu care poți vorbi deschis pe termen lung.

Iar dacă relația nu funcționează, soluția e banală și rar folosită: îl schimbi. Același lucru e valabil și pentru psiholog. Tot de aici vine una dintre replicile care rezumă episodul: o cură de vitamine luată fără analize e, în cel mai bun caz, urină scumpă. Atitudinea de fond rămâne cea pe care Alexandra o aplică la pacienții care revin după ani de absență, rușinați: „Nu rezolvi cu nimic prezentul dacă cerți pacientul."

Cele două fac împreună și un podcast de sănătate, gratuit, pe canalul lor de YouTube, sub umbrela MentalMed.

Dacă te regăsești în oricare dintre situațiile de mai sus, fie că e vorba de o anxietate care nu cedează, de un somn care nu se mai reface sau de emoții greu de gestionat, primul pas util e o discuție cu un specialist care să te ia în serios în întregime. Programează o sesiune cu Ștefana Orban pe WiseTeach și lucrează cu cineva care îmbină abilitățile concrete din DBT cu o colaborare reală între psiholog și medic. Ștefana și-a pus la vânzare pe WiseTeach și un ghid dedicat părinților cu adolescenți instabili emoțional, o zonă în care în România aproape nu există resurse, iar primele lecții din cursul ei de pe WiseTeach le poți parcurge gratuit.