Douăzeci de Ani, Zero Reclame: Cum ajunge un profesor de engleză la program plin doar din recomandări

Sunt profesori care investesc mii de euro în promovare și tot se luptă pentru fiecare cursant nou. Și sunt profesori la care se ajunge exclusiv prin recomandare, cu program plin, fără să fi plătit vreodată o reclamă. În acest episod al podcastului WiseTeach, Claudiu Roman, fondatorul platformei WiseTeach.ro, stă de vorbă cu Ioana Bociu, profesoară de engleză cu 20 de ani de experiență în România și în Marea Britanie, exact despre asta. Discuția pornește de la mecanismul recomandării, trece prin ce se schimbă când muți orele în online și prin felul în care pui o limită unui elev fără să-l critici și ajunge la întrebarea pe care și-o pune orice profesor nemulțumit de sistemul de stat: cum arată, realist, viața pe cont propriu.

Douăzeci de ani și nicio reclamă

Prima întrebare a episodului este și cea mai directă. Cum ai ajuns aici fără agenție de marketing, fără campanii, fără buget la această performanță? Răspunsul dezamăgește pe oricine caută un truc: cu răbdare, în ani, făcând bine un singur lucru.

Detaliul care surprinde vine imediat după. Ioana Bociu spune că nu a cerut niciodată nimănui o recomandare. Nu a încheiat vreo oră cu „dacă ți-a plăcut, spune-le și altora". Pariul ei a fost altul: dacă își face meseria cât poate ea de bine, rezultatul nu are cum să nu apară. A apărut, sub forma unui lanț de recomandări de la elev la elev și de la părinte la părinte.

Ironic, în timpul episodului live s-a produs chiar dovada. O fostă cursantă din audiență a lăsat spontan comentarii de apreciere, fără să fie anunțate dinainte. Claudiu Roman a remarcat că pare aproape regizat. Nu era.

Ea insistă că mecanismul acesta e subestimat. Promovarea online o poate face oricine, dar trebuie susținută de ceva real în spate. Iar cu inteligența artificială la îndemâna tuturor, a devenit greu să distingi ce e autentic de ce e fabricat. Acum zece ani, intrai pe un grup de Facebook și vedeai personalitatea reală a unui om. Astăzi totul pare șlefuit. Tocmai de aceea, cuvântul unui om care a lucrat efectiv cu tine cântărește mai mult decât orice pagină de prezentare.

Rezultatele elevilor, singura măsură care contează

Întrebată cât din succesul ei se bazează pe faptul că elevii chiar și-au atins obiectivele, răspunde fără ezitare: aproape tot. Degeaba și-ar fi dat silința, dacă lucrurile nu ar fi funcționat efectiv pentru destui oameni.

Numai că rezultatele nu vin doar din competență tehnică. Ioana Bociu spune că a avut foarte multe cazuri de părinți veniți de la un alt profesor, bine pregătit și bine intenționat, dar care pur și simplu nu reușea să rezoneze cu copilul. Nu se crea o legătură, iar fără legătură nu se întâmplă mare lucru.

Motivul e practic. Copiii de azi sunt receptivi, iar informația seacă o găsesc singuri pe internet în două minute. Nu asta caută la un profesor. Ce nu găsesc pe internet este cineva care rezonează cu ei și la nivel emoțional, într-un cadru relaxat. Iar atitudinea nu poate fi mimată: dacă zâmbești forțat sau te enervezi și te abții, se simte, spune ea, iar copiii reacționează în consecință.

Fiecare curs se ia separat, inclusiv ultimul din zi

Una dintre cele mai concrete lecții din episod nu sună spectaculos, dar e greu de aplicat. Când ai multe cursuri într-o zi, spre finalul programului se acumulează oboseală la toată lumea, iar tentația e să lași ultima oră să treacă cumva.

Ioana Bociu spune că a exersat ani de zile ca să nu facă asta. Fiecare curs și fiecare elev se ia individual, indiferent de poziția lui în orar. Faptul că e ora 20:00 și că toată lumea e obosită nu justifică o oră ținută în gol. Claudiu Roman completează cu varianta onestă: mai bine muți ora în altă zi decât să stai cu cineva doar de formă.

Aceeași logică se aplică și la ce aduc elevii cu ei în ședință. Nu poți avea pretenția ca un copil să se comporte impecabil de la cap la coadă doar pentru că el e elevul și tu ești profesorul. Vine cu ce a pățit la școală, cu o ceartă cu un coleg, cu ce i-a spus un părinte înainte să iasă pe ușă.

Copiii de azi nu prea mai sunt obligați să învețe engleză

Întrebarea despre diferența dintre elevul care învață din plăcere și cel obligat pentru examen primește un răspuns care contrazice premisa. Engleza e peste tot, iar majoritatea copiilor nu se mai simt obligați, spune ea.

Motivele sunt banale și tocmai de aceea puternice. Joacă jocuri online și văd că nu înțeleg tot. Ascultă muzică și vor să discute versurile cu prietenii. Se uită pe TikTok și le scapă ce spune creatorul pe care îl urmăresc. Merg în vacanță și își dau seama, amuzant și real, că părinții se bazează pe ei să comande la restaurant. Se creează singur un context în care copilul își dorește să învețe.

Claudiu Roman recunoaște același tipar în propria poveste: a început să învețe engleză nu din pasiune pentru gramatică, ci pentru că se bâlbâia încercând să comunice într-un joc online cu un prieten din Olanda.

Ce rămâne diferit este scopul, iar scopul dictează metoda. Un copil care vrea să intre la clasă de intensiv are nevoie de mai multă gramatică. Un adult care se pregătește pentru interviuri are deja bazele și lucrează punctual pe altceva. Presiunea, la rândul ei, se dozează: nici prea multă, că paralizezi, nici prea puțină, că nu se mai întâmplă nimic. Ioana Bociu a avut elevi bine pregătiți care în preajma examenelor voiau să renunțe pur și simplu, din teama de a dezamăgi. Unul dintre ei, care a dat mai multe niveluri Cambridge, își începea fiecare oră cu o glumă devenită ritual: „începem cu psihologia".

Ce s-a schimbat de fapt când orele au trecut în online

Trecerea a venit forțat, în pandemie, cu toate problemele tehnice de atunci: nu știau cum să pornească microfonul, cum să reintre pe același link, cum să țină camera. Mai apărea o pisică, mai trăgea un câine de cablu, mai pornea vecinul bormașina. Ce părea stres atunci a devenit între timp parte din experiență, iar copiii întreabă și acum de pisica respectivă.

Ce a convins-o rapid a fost un calcul simplu. A câștigat două ore pe zi, cele pierdute cu naveta, pe care le poate aloca pregătirii cursului. Și părinții au ajuns la aceeași concluzie, pentru că mulți își însoțeau copilul și așteptau o oră pe hol.

Despre eficiență, poziția ei este categorică: nu există nicio diferență. Are elevi pe care nu i-a văzut niciodată fizic și care au intrat la liceele dorite și au luat certificatele Cambridge. Singurul minus real sunt anumite jocuri care nu pot fi făcute decât în sala de clasă. Iar copiii s-au adaptat uluitor de repede: a predat online inclusiv la clasa pregătitoare, unde au învățat să scrie și să citească.

Beneficiul cel mai puțin discutat este însă altul, iar Claudiu Roman îl formulează explicit: online-ul lărgește enorm plaja de profesori. Dacă ești într-un oraș mic sau într-un sat, nu mai depinzi de cine se întâmplă să fie disponibil în zonă. Poți lucra cu cineva din celălalt capăt al țării, cu al cărui stil rezonezi.

Râdem, glumim, dar nu ne mințim

Cea mai bună poveste din episod arată exact unde se trage linia. Ioana Bociu avea o grupă de clasa a VII-a, șase copii de nivel avansat, în pregătire pentru un examen Cambridge. Doi dintre ei au avut ideea nefericită de a se ajuta cu răspunsurile la un test. Nu aveai cum să nu observi: la tema anterioară avea zece greșeli din patruzeci, iar acum a venit cu două.

Reacția nu a fost o ceartă. Le-a spus calm că, dacă mai continuă așa, nu au cum să obțină punctajul, și că examenele Cambridge se plătesc și sunt scumpe. Și le-a spus, tot calm: „Dacă voi credeți că reușiți să păcăliți un profesor, mai bine vă gândiți de două ori." Când știi exact cât știe fiecare și unde îi lipsește, nu ai cum să fii păcălit.

Rezultatul a fost mai bun decât o pedeapsă. Le-a fost rușine, și-au trimis tema, și-au cerut scuze și nu s-a mai repetat cu niciunul dintre ei. Glumim, ne relaxăm, dar nu ne abatem de la ce avem de făcut și nu ne mințim unii pe alții.

Contrapartea acestei fermități este o răbdare pe care puțini o au. Le spune elevilor să întrebe de câte ori au nevoie și explică în câte feluri e nevoie, pentru că orice tipar se schimbă greu, la orice vârstă. „Nu mă deranjează absolut deloc să repet de câte ori aveți voi nevoie. Ce mă deranjează este lipsa de seriozitate." Limita nu e la neștiință, ci la nesinceritate.

De ce a plecat din învățământul de stat

Este întrebarea pe care i-o pune toată lumea, iar răspunsul ei nu are nimic acuzator în el. A plecat pentru că nu simțea că poate face o diferență reală la clasă. Nu exista implicarea necesară, nu vedea progresele pe care și le-ar fi dorit, nu avea nici susținerea părinților. Engleza e doar una dintre multele materii dintr-o programă, iar implicarea nu are cum să fie aceeași ca acolo unde alegi și plătești explicit pentru rezultat.

Ea nu regretă și spune că ar lua exact aceeași decizie. Ce a câștigat este vizibil: poate arăta unde era un copil la început și unde a ajuns, iar saltul se vede chiar și pentru cineva care nu știe engleză.

Iar ce o ține acolo nu este suma din cont. „Satisfacția este ceva ce nu poate fi înlocuit de nimic." Are în minte copiii care vin și povestesc că înainte luau note mici, iar acum ridică mâna și sunt rugați de colegi să îi ajute la teme. Claudiu Roman observă că lucrul acesta depășește competența lingvistică: ai fost slab la ceva, ai devenit bun, iar procesul îți dă încredere și resurse pe care le folosești toată viața. Se creează un precedent pozitiv, care se transferă în alte domenii.

Ce merită împrumutat din sistemul britanic

Anul petrecut la catedră în Marea Britanie i-a lăsat două observații pe care le consideră și acum valoroase.

Prima ține de exprimare. Orele erau mai gălăgioase decât la noi, tocmai pentru că erau lăsați să vorbească. Chiar dacă asta însemna să devieze de la subiect, profesorii nu vedeau acel timp ca fiind pierdut. Orice idee era primită cu deschidere, chiar dacă nu era bună sau nici măcar pe temă. Claudiu Roman face legătura cu o problemă răspândită la adulți: oameni cărora le e frică să își spună punctul de vedere, pentru că nu au fost antrenați niciodată să o facă.

A doua e mai contraintuitivă. Acolo, copiii schimbau profesorul în fiecare an. La noi, schimbarea doamnei învățătoare e privită ca o nenorocire, iar idealul e să rămână aceeași cinci ani. Acolo era considerat un lucru bun, pentru că îi pregătea pentru gimnaziu, unde oricum urmau să aibă profesori diferiți la fiecare materie. Ioana Bociu a întrebat atunci o colegă dacă asta nu îi afectează, iar răspunsul a fost că nu există studii care să arate un impact negativ la vârste atât de mici. Concluzia comună din episod e că totul ține de obișnuință și, mai ales, de ce li se spune copiilor acasă.

Din același spirit vine și o practică pe care a preluat-o mai târziu, la un centru de limbi străine. Când o grupă nu asimila un anumit timp verbal, oricât ar fi fost reluat, își chema o colegă să încerce ea. E nevoie de renunțarea la un orgoliu, dar beneficiul e dublu: câștigă elevii și câștigi și tu, pentru că vezi un alt mod de a aborda aceeași problemă.

Sfat pentru profesorii care vor să iasă din sistem

Înainte de orice decizie, cântărește serios și avantajele, și dezavantajele. Întreabă-te ce vrei de la viitor și, mai ales, ce riscuri ești dispus să îți asumi.

Riscul principal are un nume: instabilitate financiară. La stat, mai ales dacă ești titular, nu te gândești că mâine s-ar putea să nu mai ai elevi sau că în vacanță ai zece la sută din câți aveai. Pe cont propriu, exact asta te așteaptă.

Al doilea risc vine deghizat în libertate. Claudiu Roman îl formulează bine: ai propriul business, ai libertate, dar riscul e să aluneci în haos și să începi la 7 dimineața și să termini la 9 seara. Ea confirmă și adaugă că, fără organizare, muncești enorm, nu eficientizezi nimic, ajungi epuizat și începi să te întrebi dacă nu era mai bine să rămâi acolo unde erai. Iar organizarea e mai grea decât pare, pentru că un orar de meditații gravitează în jurul programului școlar al fiecărui elev, al nivelului lui și al felului în care se înțelege cu ceilalți din grupă.

Peste toate stă o frază care merită reținută: „Oricât ți-ar plăcea ceea ce faci, este un job. Nu este toată viața ta." De aici derivă și ultimul sfat, cel mai inconfortabil pentru oricine tocmai a plecat pe cont propriu: trebuie să fii pregătit să și refuzi. Nu ai cum să îi incluzi pe toți.

Dacă vrei să înveți engleză cu cineva care lucrează personalizat, cu răbdare și cu rezultate concrete, fie că e vorba de un copil care are nevoie de sprijin la școală, de pregătire pentru Cambridge sau IELTS, fie de conversație ca adult, ai găsit profesorul potrivit. Programează o sesiune cu Ioana Bociu pe WiseTeach și începe cu o discuție despre unde ești acum și unde vrei să ajungi.