Trauma Transgenerațională: De Ce Repeți Tiparele Bunicilor Tăi și Cum le Poți Opri

Există o întrebare pe care ne-o punem cu toții măcar o dată în viață: ce s-ar întâmpla dacă aș lăsa totul în urmă și aș lua-o de la capăt? Pentru majoritatea rămâne doar un gând trecător, oprit de frica de necunoscut și de nevoia de siguranță. Pentru Bianca Covaci, acest gând a devenit, acum un an și jumătate, o realitate pe deplin asumată.

În cel mai recent episod al podcastului WiseTeach, Claudiu Roman a discutat cu Bianca Covaci, fost programator într-o corporație, în prezent psihoterapeut sistemic și ghid spiritual energetic, despre curajul de a-ți schimba radical viața. Autoare a trei cărți despre vindecarea copilului interior și transformarea personală, Bianca a vorbit deschis despre trauma transgenerațională, despre tiparele moștenite care ne influențează deciziile de azi și despre primul pas concret pe care îl poți face atunci când simți că viața pe care o trăiești nu te mai reprezintă.

De la corporație la cabinet: o misiune asumată, nu o ruptură

Bianca a lucrat ani buni ca programator într-o corporație. Astăzi este psihoterapeut sistemic și ghid spiritual energetic. Privită din exterior, tranziția pare radicală. Pentru ea, însă, nu a fost o schimbare bruscă, ci o asumare a propriei misiuni, ale cărei semne existaseră dintotdeauna.

Încă din copilărie, Bianca simțea o atracție puternică spre comportamentul oamenilor: observa colegii care făceau bullying și se întreba ce se ascunde, de fapt, în spatele acelui comportament. A ales totuși facultatea de informatică, dintr-o nevoie de stabilitate și independență financiară, dar în paralel a urmat și facultatea de psihologie, ca să pună bazele pe care simțea că le are de descoperit. A dus o vreme ambele drumuri simultan: corporație ziua, ședințe de terapie în rest până când a realizat că nu se mai poate dedica 100% unei căi care nu o reprezenta pe deplin.

„Nu a fost neapărat o schimbare și o trecere radicală, cât mai mult o asumare a propriei mele misiuni”, explică Bianca. Tranziția nu a venit din nostalgie sau regret, ci dintr-o senzație de eliberare: cea de a lăsa în urmă un rol în care era, spune ea, complet interschimbabilă, „puteam fi înlocuită în orice zi” pentru un drum în care, în sfârșit, se regăsea ca om.

Cum „gândirea de programator” o ajută astăzi în terapie

Un detaliu neașteptat din discuție: fostul job tehnic al Biancăi nu a rămas în urmă degeaba. Gândirea structurată, algoritmică, formată în ani de programare, o ajută acum să identifice mult mai rapid tiparele repetitive din viața clienților ei, fie că e vorba despre cicluri emoționale, fie despre moșteniri comportamentale transmise pe mai multe generații.

La fel, obișnuința cu un program intens (corporație, facultate, cabinet, toate în paralel) i-a oferit disciplina de a-și organiza timpul într-un mod flexibil, exact atunci când libertatea totală a programului de terapeut ar fi putut deveni haotică. Fostele abilități tehnice nu au fost abandonate, au fost integrate într-o nouă formă de expertiză.

Frica de a renunța la siguranță: cum îți setezi intenția pentru schimbare

Mulți dintre noi își doresc o schimbare, dar rămân blocați de teama de a renunța la siguranță. Sfatul Biancăi pentru acest punct de pornire este simplu, dar exigent: să-ți imaginezi clar destinația, „versiunea ta cea mai înaltă” - cum arată viața aceea, ce relație ai, ce loc de muncă, cum te simți în corp când te gândești la ea.

Important este ce se întâmplă imediat după acest exercițiu de imaginație: să observi ce rezistențe apar. Gânduri de tipul „nu merit”, „nu sunt suficient de bun” sau frica pură de necunoscut sunt, spune Bianca, absolut normale, iar primul instinct, acela de a le respinge sau de a le ignora, este exact mecanismul care le întărește. „A vrea să scăpăm înseamnă a respinge, deci a exclude, și atunci o să vină cu o putere și mai mare în sistemul nostru”, avertizează ea. Soluția nu este să eviți emoția incomodă, ci să îi dai un loc, să o simți în corp și să o lași să treacă.

Practic, Bianca recomandă un exercițiu scurt de un-două minute, dimineața sau seara: o vizualizare a versiunii dorite de viață, conectată nu doar mental, ci și emoțional și „energetic”, să simți în corp liniștea și siguranța acelei realități. Atenție însă la o capcană reală: vizualizarea fără acțiune rămâne doar un vis. Pasul următor este mereu concret: „Ok, știu unde vreau să ajung. Acum, care e primul pas și care e primul blocaj care nu mă lasă să ating acel prim pas micuț?”

A lăsa identitatea veche în urmă înseamnă să-i dai un loc, nu s-o negi

Una dintre cele mai puternice idei din discuție este reformularea a ceea ce înseamnă „să renunți la vechea identitate”. Pentru Bianca, procesul nu constă în a respinge cine ai fost, ci în a recunoaște și a onora rolul pe care acea identitate l-a avut în viața ta, înainte de a trece mai departe.

„Nu e neapărat vorba despre a deveni altcineva, ci de a ne reaminti cine suntem constant”, spune ea. Dincolo de rolurile succesive pe care le purtăm: angajat, partener, părinte există, susține Bianca, o esență stabilă, un „sine” în care regăsim iubire, compasiune și claritate. Identitățile se schimbă; sinele rămâne.

Acest cadru are o consecință practică importantă: elimină nevoia de a te învinovăți pentru decizii din trecut. „Am luat cele mai bune decizii pe care le puteam lua la momentul respectiv, cu resursele pe care le aveam atunci”, explică Bianca. Dacă am fi avut resursele emoționale necesare pentru o alegere mai bună, am fi făcut-o. Vinovăția pentru o schimbare „întârziată” nu ajută, dimpotrivă, ea trebuie simțită, recunoscută și, în cele din urmă, eliberată, nu îngropată sub un nou strat de autocritică.

Trauma transgenerațională: de ce repeți tiparele bunicilor tăi

Discuția a atins și un subiect tot mai prezent în conversația publică: trauma transgenerațională. Bianca explică fenomenul printr-o analogie simplă: la fel cum moștenim culoarea ochilor sau trăsăturile fizice de la părinți și bunici, moștenim și tipare emoționale, reacții și credințe.

Un eveniment traumatic (un război, o pierdere, o criză) nu se transmite mai departe prin el însuși, ci prin emoția neprocesată asociată lui. Dacă strămoșii noștri nu au avut resursele sau contextul să proceseze acele trăiri, mecanismele de supraviețuire formate atunci rămân „active” în sistemul familial și trec de la o generație la alta, inclusiv la noi, deși contextul care le-a generat inițial a dispărut demult.

Exemplul cel mai concret oferit de Bianca ține de bani: cineva care „pierde repede banii” sau simte că „nu merită să câștige o anumită sumă” poate repeta, fără să știe, un tipar al unui străbunic care a pierdut o avere sau un pământ moștenit. Iar mecanismul din spate, spune ea, nu este disfuncțional, este iubire inconștientă: „Din iubire inconștientă față de acel străbunic, eu creez o loialitate față de el și vreau să retrăiesc ceea ce a trăit și el.”

Soluția pe care o propune vine din metoda constelațiilor familiale: a oferi un loc acelui membru al familiei — conștient, nu prin repetarea inconștientă a tiparului lui. Practic, înseamnă să recunoști explicit acea persoană și experiența ei („te văd, îți dau un loc, am conștientizat că am repetat acest tipar ca și tine”) și, din acel punct, să alegi conștient să îți trăiești propriul destin, respectând, dar nemaicontinuând, poveștile generațiilor anterioare. Este, subliniază Bianca, un proces profund, greu de dus singur, pentru că vine cu o încărcătură emoțională reală.

Ghidaj energetic versus psihoterapie clasică: metafora contului de Netflix

Pe lângă practica de psihoterapeut, Bianca lucrează și ca ghid spiritual energetic, o combinație care merită explicată. Ea folosește o metaforă neașteptat de accesibilă: gândește-te la un cont de Netflix, unde întregul serial există deja, episod după episod, chiar dacă tu îl vezi doar secvențial, un episod pe rând.

La fel, spune Bianca, avem în față un „câmp infinit de posibilități”: variante ale vieții noastre care există deja ca opțiuni, doar că nu le vedem, pentru că trăim impresia că totul trebuie câștigat secvențial, pas cu pas, prin luptă. Psihoterapia lucrează cu credințele, emoțiile și blocajele care ne împiedică să accedem la acele posibilități; componenta energetică adaugă imaginea de ansamblu, lucrând simultan pe planul cognitiv, emoțional, comportamental și energetic — „punem un pic mintea pe pauză [...] și ne aliniem la acel sine interior”.

De ce ne schimbăm doar când suferim și cum putem schimba asta

Un adevăr incomod ridicat în discuție: majoritatea oamenilor fac o schimbare reală doar atunci când durerea devine insuportabilă, nu atunci când, pur și simplu, își doresc mai mult. Dorința de schimbare venită din curiozitate și explorare, spune Bianca, este mult mai rară decât cea născută din criză.

De aceea recomandă ca terapia și dezvoltarea personală să fie tratate ca prevenție, nu ca intervenție de urgență, o formă de „igienă emoțională”, similară unui control medical de rutină. Motivul e practic: în perioade de criză, sistemul nervos este activat, iar implementarea unor comportamente sau resurse noi devine mult mai dificilă. Dacă abilitățile de reglare emoțională sunt deja exersate dinainte, momentele de criză devin mai ușor de traversat, nu imposibil de evitat, dar considerabil mai gestionabile.

Cea mai comună minciună pe care ne-o spunem: adevărul vine din exterior

Întrebată despre cea mai frecventă capcană pe care o vede în cabinet, Bianca răspunde fără ezitare: „iluzia” că informațiile și adevărul despre noi înșine vin din exterior. Dacă cineva ne judecă sau ne dă un sfat, „nu-ți schimba jobul”, „nu vei reuși”, tindem să luăm acea părere ca pe un adevăr obiectiv, uitând complet de resursele și claritatea pe care le avem deja în interior.

Soluția pe care o propune este un mic exercițiu de auto-observare: când o judecată din exterior te destabilizează, întoarce-te spre interior, identifică emoția declanșată, caută dovezi concrete din propria viață și decide conștient dacă acel mesaj îți aparține sau nu. „Cineva care nu crede că voi reuși nu îmi validează, de fapt, incapacitatea validează doar percepția lui, formată din propriile resurse și experiențe”, rezumă discuția dintre Bianca și Claudiu. Separarea clară dintre percepția altcuiva și realitatea proprie este, spune ea, unul dintre cei mai eliberatori pași pe care îi poți face.

Rolul terapeutului: împuternicire, nu sfaturi

Un ultim punct esențial din discuție privește chiar rolul terapiei. Mulți oameni ajung la cabinet cu așteptarea de a primi soluții gata făcute: un „sfat” de expert, aplicat mecanic. Bianca respinge acest model: „Nu vei primi niciodată un sfat, pentru că eu nu pot să știu ce e mai bine pentru tine. Asta ar însemna să mă poziționez deasupra ta și să-ți conduc eu viața.”

Motivul e mai profund decât o simplă preferință de stil terapeutic: dacă terapeutul dă sfaturi, iar clientul le urmează, responsabilitatea deciziei, bună sau rea se mută asupra terapeutului, nu rămâne la persoana care trebuie, de fapt, să învețe să se conducă singură. Procesul corect, spune Bianca, este unul de împuternicire: terapeutul ghidează, dar clientul rămâne cel care descoperă și își asumă propriile răspunsuri.

Concluzie: nu există limite, doar niveluri

Spre finalul discuției, Bianca descrie dezvoltarea personală ca pe un joc pe niveluri: la fiecare etapă depășită, provocările cresc, dar la fel cresc și resursele disponibile. Nu există, spune ea, o limită reală a cât de mult te poți dezvolta, doar praguri de conștiință pe care le depășim, unul câte unul, atunci când alegem să nu mai externalizăm răspunsurile și să ne asumăm propriul drum.

Întrebată ce i-ar spune Biancăi de acum zece ani, înainte de a începe toată această transformare, răspunsul ei a fost scurt: să creadă în ea și să-și urmeze calea.

Dacă simți că trăiești o viață sau o carieră care nu te mai reprezintă, sau că tipare vechi, ale tale sau moștenite din familie, îți blochează drumul, poate este momentul să explorezi rădăcinile lor alături de un specialist. Programează o sesiune cu Bianca Covaci pe WiseTeach și descoperă cum poți lăsa în urmă, cu blândețe, ceea ce nu te mai servește. Bianca și-a pus la vânzare și cele două cărți ale sale în format digital, iar dacă vrei să aprofundezi acest proces într-un cadru structurat, poți vedea și cursurile ei de pe WiseTeach.