Curajul de a o lua de la capăt: De ce a părăsit Bogdan Manolescu sistemul universitar după 20 de ani

Se spune că obișnuința este a doua natură a omului, iar a renunța la o carieră stabilă, construită cu greu, pare pentru mulți un act de nebunie curată. Ce te-ar putea face să lași în spate siguranța unui post de profesor universitar după două decenii de muncă? În cel mai recent episod al podcastului WiseTeach, fondatorul platformei, Claudiu Roman, a purtat o discuție profundă și revelatoare cu Bogdan Manolescu, profesor de chimie și biochimie. Bogdan a avut curajul să spună „stop” unui sistem pe care l-a perceput ca fiind toxic, lansându-și recent propria platformă educațională pentru a lucra direct, one-to-one, cu elevii și studenții săi.

Povestea lui Bogdan nu este doar o lecție despre curaj și reconversie profesională, ci o radiografie brutal de sinceră a sistemului de învățământ românesc, de la nivel gimnazial până la cel universitar.

Evadarea dintr-un sistem conservator și toxic

Decizia lui Bogdan de a părăsi universitatea nu a apărut peste noapte. Încă dinainte de pandemie, el a început să tatoneze terenul internațional, aplicând pentru posturi academice în Marea Britanie. Eforturile sale s-au concretizat în două oferte reale. Prima a venit exact la debutul pandemiei (în 2020), într-o perioadă de incertitudine globală care l-a determinat să fie precaut și să o refuze. A doua ofertă a venit de la Universitatea din Bristol, însă contextul post-Brexit (cu cerințe birocratice absurde, costuri mari pentru vize și asigurări de sănătate plătite în avans), cumulat cu presiunea britanicilor pentru o relocare urgentă, l-a făcut să refuze și această oportunitate.

Însă adevăratul catalizator al deciziei sale finale a fost modul în care pandemia a scos la suprafață metehnele adânc înrădăcinate ale sistemului universitar românesc. După 20 de ani de activitate, Bogdan a constatat o lipsă acută a unei culturi a respectului și a colegialității.

Nu poți să te poziționezi pe o treaptă superioară și să-ți tratezi angajații ca pe niște sclavi pe o plantație.

Sistemul universitar este descris de Bogdan ca fiind unul extrem de închis, conservator, unde ierarhia didactică este impregnată bolnăvicios în mentalul colectiv. A pune sub semnul întrebării un profesor cu grad superior este perceput adesea ca o adevărată „blasfemie”.

Acest abuz de putere și lipsă de viziune au devenit evidente în pandemie. Fiind profesor la o facultate cu profil eminamente practic (chimie industrială/inginerie chimică din Politehnica București), Bogdan a propus catedrei să achiziționeze o cameră video performantă pentru a transmite experimentele din laborator studenților aflați acasă. Răspunsul conducerii a fost o mostră de neprofesionalism: „Folosiți-vă telefoanele!”.

Când s-a pus problema evaluărilor online, în loc să se caute soluții tehnice moderne (cum ar fi softurile anti-cheating folosite de universitățile din afară care blochează ecranul), atitudinea generală a fost una de lamentare și victimizare: „Aoleu, dar dacă ne copiază? Aoleu, ce ne facem?”.

Mai mult, profesorii erau nevoiți să predea în fața unor ecrane negre pe MS Teams, fără niciun feedback vizual din partea studenților. Când Bogdan a semnalat anormalitatea situației, reacția colegilor a fost uluitoare: „Ce te interesează să vezi ce are studentul în spate? Răpirea din Serai sau rufe la întins? Lucrezi așa!”. Orice inițiativă de a profesionaliza actul didactic se lovea de un zid.

Punctul de ruptură a venit într-o noapte, pe fondul unor presiuni cumulate (inclusiv probleme personale). Fără a fi susținut de cineva, Bogdan a găsit în el resursa de a spune „stop”. A redactat un e-mail către toți colegii, expunând clar aspectele toxice din facultate, a apăsat butonul „Send” și s-a dus la culcare. A fost o decizie descrisă drept profund „eliberatoare”. A realizat că în 20 de ani nu întâlnise conceptul anglo-saxon de „to nurture” – adică mentoratul real, creșterea și susținerea tinerilor profesioniști de către seniori.

Iluzia educației preuniversitare: „Materiile de mâna a doua” și Școala Paralelă

Dacă în universitar problemele țin de orgolii și inerție, în preuniversitar dezastrul are o structură sistemică. Bogdan identifică Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-a drept o aberație care distruge educația științifică a copiilor.

Deoarece examenul testează exclusiv Limba Română și Matematica, elevii sunt forțați să neglijeze total restul disciplinelor. Chimia, biologia și fizica devin materii „second-hand”. Bogdan oferă exemplul unui elev admis la prestigiosul Colegiu Național „Mihai Viteazul” din București, care a ajuns în clasa a IX-a cu cunoștințe zero la chimie. Motivul? În școala generală, profesoara de chimie venea la oră și citea dintr-o carte de rugăciuni sau îi punea să copieze necritic pasaje din manual. Copiii ajung la liceu nepregătiți și se lovesc de un șoc educațional masiv.

În loc să se adapteze, sistemul îi sufocă. Volumul de informație este enorm. Profesorii aleargă prin materie: predau rapid, fac două exerciții, dau test și trec la capitolul următor. Elevii nu au timp să asimileze, să fixeze cunoștințele sau să le înțeleagă logic. Rezultatul direct al acestei alergături este dublarea școlii prin industria meditațiilor.

• Amploarea fenomenului: Meditațiile nu sunt o invenție românească, ele există și în Vest, dar amplitudinea de la noi este toxică.

• Copilăria furată: Bogdan a meditat o elevă de clasa a IX-a de la Colegiul „Sfântul Sava” (unde ultima medie de admitere fusese un aberant 9.50) care făcea meditații la patru materii diferite.

• Întrebarea legitimă: „Când mai are timp acel adolescent să citească o carte, să facă ceva ce ii place, să trăiască?”.

Manuale anacronice și Chimia predată ca o Matematică

O altă sursă a prăpastiei dintre elevi și știință o reprezintă instrumentele de lucru. Manualele de chimie aprobate în 2006, și reeditate mecanic, sunt pline de aberații:

• Promovează compuși și insecticide interzise de ani de zile din cauza toxicității și bioacumulării.

• Prezintă contradicții logice (o informație la o pagină este contrazisă 20 de pagini mai târziu).

• Sunt scrise de profesori universitari rupți de realitatea elevilor de liceu, cu o atitudine de „răsfoială din avion” la verificarea greșelilor.

Dincolo de manuale, metoda de predare ucide fascinația. Chimia este o știință practică, dar în România este predată la nivel pur teoretic, fiind transformată într-un soi de matematică aridă.

Elevii rezolvă calcule stoechiometrice care devin, de fapt, sisteme de două ecuații cu două necunoscute sau ecuații de gradul doi. Partea de chimie devine secundară.

Secretul fascinației: Experiența vizuală și Integrarea Științelor

Cum putem face elevii să iubească știința? Prin experiment. Bogdan își amintește perfect momentul din 1996, pe când era elev în clasa a X-a (după ce în generală fusese considerat complet antitalent la chimie). Un profesor a adus în clasă două baloane: unul cu clor gazos (preparat în laborator) și unul cu metan de la rețeaua de gaz. Le-a unit, a pus lumina intensă a unui videoproiector peste ele, iar reacția de halogenare a produs imediat un nor și picături de lichid pe pereții sticlei. Acea imagine, văzută pe viu, a fost momentul „Uau!” care i-a definit cariera.

Pentru a apropia copiii de știință, Bogdan propune două direcții majore:

1. Predarea integrată: În România, fizica, chimia și biologia sunt predate în „pătrățele” izolate. Viitorul ar trebui să aparțină abordării franțuzești, unde științele sunt predate corelat. El a oferit exemplul unei profesoare de pe TikTok din Franța care a explicat scăderea radioactivității (timpul de înjumătățire) folosindu-se de scăderea spumei dintr-un pahar de bere. O asociere genială, vizuală și imposibil de uitat.

2. Utilitatea practică: Știința trebuie ancorată în realitatea de zi cu zi a elevilor, nu predată exclusiv prin concepte abstracte. În loc să începi lecția direct cu formule aride scrise pe tablă, arată-le cursanților la ce folosesc în mod concret acele informații. De exemplu, atunci când predai „Echilibrul chimic” (un capitol adesea perceput ca fiind o „nebuloasă” de către elevi ), explică-le că industria folosește exact acest principiu pentru a fabrica îngrășămintele care, în cele din urmă, ne pun mâncarea pe masă. Astfel de asocieri transformă teoria într-o informație utilă și atractivă.

În era fake news-ului, rolul școlii nu este să scoată mii de chimiști, ci să dezvolte spiritul critic pentru a distinge știința de pseudoștiință. Chiar și instrumente ca ChatGPT pot oferi răspunsuri greșite dacă nu știi cum să verifici informația în literatura de specialitate.

Bucuria de a crește un om: 1 mm de progres

După ce a ieșit din mediul universitar, Bogdan și-a găsit vocația reală în mentoratul direct. A creat o platformă cu resurse esențiale (subiecte explicate pas cu pas pentru Titularizare și Bacalaureat) și predă cu pasiune.

Diferența dintre a vorbi în fața unui amfiteatru cu zeci de studenți anonimi și a lucra unu-la-unu cu un elev este monumentală. Aici există posibilitatea adaptării, a empatiei și a explicației răbdătoare.

Când lucrez cu un elev și îl văd progresând 1 mm sau 1 cm datorită timpului și muncii dedicate lui, satisfacția este imensă.

Lecția lui Bogdan Manolescu pentru noi toți este simplă, dar curajoasă: ai tăria să ieși dintr-un context care te otrăvește. Fie că ești elevul sufocat de un sistem supraîncărcat, fie că ești adultul captiv într-un job fără sens, schimbarea este posibilă. Iar dacă totul eșuează? Așa cum a glumit Bogdan, pasionat de mic de domeniul feroviar, poți oricând să te faci mecanic de locomotivă, atâta timp cât ochii îți strălucesc de bucurie când faci acel lucru.

Dacă vrei să transformi chimia dintr-un mister într-o pasiune, sau ai nevoie de un mentor dedicat pentru Admitere și Bacalaureat, ia legatura cu Bogdan Manolescu și programează o ședință chiar aici.