Cele trei inimi ale unui japonez: 17 ani de lecții despre disciplină și tăcere

Mulți dintre noi privim Japonia ca pe o destinație exotică sau o oportunitate de carieră. Însă ce se întâmplă când petreci acolo aproape două decenii, integrându-te într-o cultură unde disciplina este ridicată la rang de sfințenie? Recent, la podcastul WiseTeach, am explorat această realitate alături de Iuliana Bârliba, hipnoterapeut și un fin observator al naturii umane, care a trăit 17 ani printre niponi .

Dictatura tăcerii și „amenda” inventată

Unul dintre primele șocuri culturale este liniștea din spațiile publice. În Japonia, a vorbi la telefon în metrou sau a purta o discuție zgomotoasă este considerat un semn de lipsă de educație .

„Ei sunt educați de mici să nu deranjeze. Tăcerea lor face parte din cultura Zen; ei consideră că a umple golul cu prea multe vorbe consumă energie inutilă” .

Iuliana ne-a povestit amuzată cum, pentru a-și liniști un grup de prieteni români gălăgioși în tren, le-a spus că tocmai s-a anunțat o „amendă pentru vorbit”. Rezultatul? O liniște instantanee și o lecție despre cât de profund respectă japonezii regulile .

Educația prin responsabilitate: Școala fără femei de serviciu

Spre deosebire de România, în școlile japoneze nu vei găsi personal de curățenie. Copiii sunt cei care spală pe jos, își curăță băncile și își spală singuri vasele la cantină . Această disciplină se traduce mai târziu într-o grijă colectivă: proprietarii de restaurante își spală zilnic bucățica de stradă din fața magazinului, iar gunoiul este sortat cu o precizie chirurgicală .

Fațada socială și fenomenul Karoshi

Din perspectiva de terapeut, Iuliana a explicat dualitatea psihicului japonez prin conceptele de Honne (ceea ce simți cu adevărat) și Tatemae (fațada socială) . Se spune că un japonez are trei inimi: una pentru lume, una pentru familie și una pe care o cunoaște doar el .

Această reprimare constantă a emoțiilor are însă un preț dureros:

• Karoshi: Moartea prin extenuare la locul de muncă, cauzată de presiunea de a fi „cel mai bun” și de a munci peste limitele fizice .

• Stigmatul sănătății mentale: Deși merg la psihiatru, japonezii intră adesea prin ușa din spate de rușinea de a fi văzuți ca „neputincioși” .

• Detașarea afectivă: Lipsa îmbrățișărilor și a manifestărilor fizice de afecțiune, chiar și în interiorul familiei, este o barieră greu de înțeles pentru un român expansiv .

Lecția „Diplomei”: De ce nu e bine să te bucuri prea tare

Iuliana a împărtășit o poveste sfâșietoare despre o dansatoare de tango care, copil fiind, a primit o diplomă pentru performanțe sportive, dar i-a fost retrasă de director pentru că se bucurase prea vizibil. Motivul? Bucuria ei îi putea face pe ceilalți copii să se simtă prost . Această grijă dusă la extrem pentru „aproapele” poate strivi, uneori, individualitatea.

Readaptarea: Nicăieri nu-i ca acasă

După 17 ani, Iuliana s-a întors în România, realizând că rădăcinile nu pot fi înlocuite. Deși îi lipsește mâncarea diversă și spectacolul copacilor înfloriți (Sakura), ea apreciază acum conștiința individuală și căldura relațiilor din țara noastră .

Echilibrul și l-a găsit în pasiuni care transcend culturile: Tangoul argentinian (pe care îl vede ca pe o formă de terapie prin îmbrățișare), Yoga și Hipnoterapia .

Concluzie

Călătoria Iulianei ne învață că putem prelua disciplina și grija față de celălalt de la japonezi, dar este vital să ne păstrăm capacitatea de a ne exprima emoțiile și de a fi autentici .

Dacă vrei să descoperi mai multe despre echilibrul emoțional sau vrei să lucrezi cu un mentor care înțelege profunzimile minții umane, o poți găsi pe Iuliana aici: Vezi profilul Iulianei Bârliba pe WiseTeach