Filtre
Ce vrei sa înveți?
Selectează locația
In Orasul
Preț pe oră
Ani de experiență
Tipul cursurilor
Specializări și preferințe
Meditatori la Chimie — cursuri de grup
Optează pentru cursuri de grup la Chimie. Progresează rapid alături de meditatori care își adaptează stilul nevoilor tale specifice.
BMBogdan Nicolae Manolescu "Mentorat adaptat ritmului tău."
Competențe: Chimie
60 lei / 1 oră
Sunt biochimist, doctor în Medicină, cu peste 20 de ani de experiență în învățământul universitar. Am predat Biochimie, Farmacologie și discipline conexe în cadrul Universității din București (Facultatea de Biologie), Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” (Facultatea de Medicină) și Universității Politehnica din București (Facultatea de Inginerie Chimică și Biotehnologii). Ultima poziția didactică ocupată a fost cea de conferențiar universitar în cadrul Departamentului de Chimie Organică ”C. Nenițescu” al Facultății de Inginerie Chimică (Universitatea Politehnica din București).
Din toamna anului 2024, activez ca mentor independent, folosindu-mi vasta experiență didactică pentru a explica într-un mod clar și accesibil noțiuni de chimie anorganică și organică.
AMAmalia Miclea "Îți explic până înțelegi. Și reușești."
Competențe: Chimie
100 lei / 1 oră
Sunt inginer chimist, cu experiență în laborator și cu formare pedagogică completă, iar din 2021 ofer meditații la chimie elevilor care își doresc să înțeleagă materia cu adevărat, nu doar să o memoreze, axându-mă în special pe admiterea la Facultățile de Medicină din țară.
Îmi place să explic clar, logic și pe înțelesul fiecărui elev, adaptând ritmul și metoda de lucru în funcție de nivelul și obiectivele lui. Cred că chimia devine accesibilă atunci când este predată cu răbdare, structură și încredere.
Lucrez cu elevi de liceu, inclusiv pentru pregătirea examenelor și a admiterii, iar scopul meu este să construiesc nu doar rezultate bune, ci și siguranță în propriile cunoștințe.